Ioan Vodă cel Cumplit

Ioan Vodă cel Cumplit (Ioan al III-lea, Ioan Vodă Armeanul sau Ioan Voda cel Viteaz) a fost domnitor al Moldovei. Lucrurile cu care este cunoscut ca fiind rămas în istorie sunt reprezentate de politica de întărire a autorității princiare şi loviturile directe la adresa boierimii, care l-a şi numit de fapt Ioan Vodă cel Cumplit.

După anul 1504 când Ṣtefan cel Mare a trecut în nefiinţă, pe tronul Moldovei s-a urcat fiul acestuia Bogdan cel Chior [1], urmat de moştenitorul său Ṣtefăniţă Vodă [2] care însă nu a avut moştenitori legitimi de aceea pe tron urcă Petru Rareş [3], un copil din flori al lui Ṣtefan cel Mare. În perioada scurtă de domnie, Moldova a fost înfloritoare datorită faptului că Petru Rareş a fost un bun diplomat devenind chiar un conducător iubit de popor şi respectat de către duşmani. După scurta domnie al lui Rareş a urmat domnia crudă a lui Alexandru Lăpuşneanu. În toată această perioadă de perindări, un alt urmaş al Stefan cel Mare, creştea necunoscut în afara graniţelor ţării departe de ochii celor care se luptau între ei pentru tronul Moldovei. Acest personaj este fiul bastard al lui Ṣtefăniţă Vodă care se numea Ioan sau Ion şi care era de drept strănepot al marelui Voievod Ṣtefan. Mama lui Ioan era o femeie care se trăgea dintr-un neam de armeni, familia ei se numea Serpega.

Ioan i-a moştenit din plin pe părintii săi. Astfel că de la tată (chiar şi de la străbunicul Ṣtefan) a moştenit gândirea strategică, vitejia, forţa fizică şi neînduplecarea iar de la mama sa a moştenit trăsăturile fizice de armean: ten masliniu închis la culoare, o frunte înaltă şi lată, dar neromânească, par des şi negru.

Vodă-Ioan cel viteaz a urcat pe tronul Moldovei în februarie 1572, şi a domnit doar până în iunie 1574, când moare şi intră în istore ca un adevărat erou şi martir. Primele clipe de domnie au fost marcate de tensiuni şi hărţuiri reciproce cu levii. Un foarte bun politician, Ioan Vodă recâştigă pentru Moldova cetatea Hotinului, cea mai puternică fortificaţie românească din acea perioadă. Creştin de rit armean la naştere, luteran în Polonia, convertit la islam în Stambul, Ioan Vodă trece la ortodoxie în uralele mulţimii.

Lucrurile cu adevărat remalcabile în scurta sa domnie sunt reprezentate de o serie de reforme nemaivăzute până atunci în Principate: schimbă capitala de la Suceava la Iaşi, trece la eliberarea oamenilor de rând de sub jugul boierilor şi clerului, a dat ordine să fie bătute monezi naţionale de aramă în loc de aur şi argint (măsură care duce la creşterea avuţiei ţării). Deasemena impune o stricteţe de fier contribuţiilor fiscale ale oricărui moldovean, fie el simplu ţăran sau dregător. Cum era de aşteptat măsurile luate au întărit ura boierimii şi a clerului contra conducătoruli ţării mai ales că Ioan nu făcea rabat de la propriile principii.

Renumele de “cel cumplit” nu este dat întâmplător iar ca exemplu putem aminti pedepsirea unei înalte feţe bisericeşti care săvârşise păcatul sodomiei. Astfel, pe prelat îl pedepseşte prin arderea de viu. Ironic, pentru a-l consola, Ioan Voda aminteşte preotului că este mai bine să-i ardă trupul pacatos aici pe pământ, decât sufletul în focul Gheenei. Un alt exemplu este reprezentat de un boier care trădase trei domnitori anteriori şi devenise haiduc. Pe acesta Ioan Voievod îl îngroapă de viu cu pământ şi tot ironic cere familiei boierului să nu fie supărată pentru că doar pămantul poate înghiţi un asemenea ticălos. Ura voievodului îndreptată spre boieri şi preoţi depăseşte orice inchipuire. Ioan este de părere că aceste două clase sociale sunt vinovate de slăbirea ţării, jaful ţăranilor şi dezvoltarea unei adevarate arte şi folosofii a intrigilor, trădării şi complotului.

Puterea dobândită a voievodului se regăsea într-un lucru foarte simplu: nu îi lăsa nici pe prelaţi şi nici pe boieri să profite de munca răzeşilor care erau grosul şi puterea armatei, astfel cu cât ţăranii erau mai liniştiţi şi bine hrăniţi cu atât aveau o putere de luptă mai mare.


[1] Bogdan cel Chior (1479- 1517) a fost domnitor al Moldovei între 2 iulie 1504 și 20 aprilie 1517. Este fiul lui Ștefan cel Mare și al Doamnei Maria Voichița, fiind asociat la domnie încă din 1497. La moartea tatălui său avea cca. 25 de ani.

[2] Ṣtefăniţă Vodă (Ștefan al IV-lea sau Ștefăniță Vodă cel Tânăr) a fost domnitor al Moldovei între 20 aprilie 1517 și 14 ianuarie 1527. Este fiul lui Bogdan al III-lea cel Orb și nepotul lui Ștefan cel Mare. Și-a petrecut tinerețea în Polonia, Crimeea, Germania și Constantinopole, unde, ocupându-se de comerțul cu pietre prețioase a făcut avere. Din aceasta a plătit Porții 220 mii ducați pentru a urca pe tron. Cunoscând limbile polonă, turcă, latină, germană, greacă, tătară și armeană, a fost una din cele mai interesante figuri de domnitori moldoveni. Grigore Ureche aprecia că “ar fi putut să fie un mare conducător și altor țări”, aluzie probabil la faptul că visul de unire al celor trei țări românești încolțise deja la cronicarii vremii. Există și varianta urcării pe tron la vârsta de 11 ani. Fiind minor, țara era condusă de Divan, în fruntea căruia se afla hatmanul Luca Arbore, țara fiind închinată turcilor. Cu toate acestea, la 1518, Ștefăniță încheie un tratat cu polonezii, tratat care era potrivnic turcilor. În același an, tătarii intră în Moldova, dar sunt înfrânți de Ștefăniță, care primește ajutor și de la polonezi. Lupta a avut loc la Ciuhru lângă târgul Serbanca.

[3] Petru al IV-lea Rareș ( 1483- 1546) a fost domnitor al Moldovei de două ori: 20 ianuarie 1527-18 septembrie 1538 și 19 februarie 1541-3 septembrie 1546. A fost fiul natural al lui Ștefan cel Mare cu o anume Răreșoaia, a cărei existență nu e documentată istoric. Păstra multe din calitățile tatălui său: ambiția, îndrăzneala, vitejia, religiozitatea, gustul artistic. Era în schimb o fire nestatornică și îi lipsea simțul politic.

Share

Cristian Mosneanu

Prea visător dar incorigibil de pragmatic , încrezator dar și mizantop… amestec de eter și substanţă. De origine din ţara lui Foaie-verde și din neamul lui Fat-Frumos. Fiu de ţăran cu ȋnaintaşi eroi, iubitor de tot ce este frumos , chiar si a lucrurilor imperfecte căci acestea işi păstrează mai mult strălucirea rămânând aşa decât atunci când sunt desăvârșite. Nihil Sine Deo- convingere intimă.

More Posts

Follow Me:
FacebookGoogle PlusStumbleUpon

About Cristian Mosneanu

Prea visător dar incorigibil de pragmatic , încrezator dar și mizantop… amestec de eter și substanţă. De origine din ţara lui Foaie-verde și din neamul lui Fat-Frumos. Fiu de ţăran cu ȋnaintaşi eroi, iubitor de tot ce este frumos , chiar si a lucrurilor imperfecte căci acestea işi păstrează mai mult strălucirea rămânând aşa decât atunci când sunt desăvârșite. Nihil Sine Deo- convingere intimă.
This entry was posted in ANTICA and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Or

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>